Campania ”Fii liber!”

AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG LANSEAZĂ CAMPANIA NAȚIONALĂ MEDIA DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE NOI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE ”FII LIBER!”

Campania va fi implementată, la nivel național, de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, în perioada martie – decembrie 2020.

Principalele obiective ale campaniei naționale media de prevenire a consumului de noi substanţe psihoactive (NSP) sunt creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă la nivelul populaţiei generale cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri, respectiv 15-34 de ani.

Prin derularea acestei campanii, Agenţia Naţională Antidrog işi propune informarea, educarea și conștientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele și riscurile consumului de substanțe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale.

”FII LIBER!” este o campanie care își propune, la nivel naţional, crearea unei reţele de suport comunitar, formate din cadre didactice, voluntari ANA, părinţi şi specialişti din cadrul instituţiilor publice sau organizațiilor neguvernamentale partenere.