Proiectul ConsEDU – „Practici transformaționale în consilierea și orientarea în carieră”

În județul Gorj, începând cu data de 1 mai 2026, a debutat implementarea proiectului ConsEDU – „Practici transformaționale în consilierea și orientarea în carieră”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Universitatea din București (P1); Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională – CMBRAE (P2); Casa Corpului Didactic București (P3) și Inspectoratul Școlar Județean Iași (P4).

Proiectul se desfășoară la nivel județean în colaborare cu ISJ Gorj și CJRAE Gorj, având ca obiectiv dezvoltarea și promovarea unor practici moderne, relevante și eficiente în domeniul consilierii și orientării în carieră, adaptate nevoilor actuale ale elevilor și ale comunității educaționale.

Prin intermediul proiectului vor fi implementate:

  • activități de consiliere și orientare în carieră dedicate elevilor;
  • sesiuni de sprijin pentru alegerea traseului educațional și profesional;
  • activități integrate desfășurate în unitățile de învățământ;
  • programe de formare și resurse educaționale moderne pentru învățători, profesori diriginți și profesori consilieri școlari;
  • instrumente validate și standarde moderne de calitate în domeniul consilierii și orientării în carieră.

Coordonarea activităților la nivelul județului Gorj este realizată de prof. consilier școlar Tulpan Claudia-Ofelia, Expert Consilier COC în cadrul proiectului, în colaborare cu profesorii consilieri școlari din rețeaua CJRAE Gorj, directorii unităților de învățământ și profesorii diriginți din județ.

Consilierea și orientarea în carieră înseamnă mai mult decât alegerea unei profesii – înseamnă descoperirea potențialului, construirea încrederii și pregătirea elevilor pentru viitor.

#ConsEDU #CJRAEGorj #ISJGorj #ConsiliereȘcolară #OrientareÎnCarieră #Educație #Viitor

ConsEdu Gorj https://www.facebook.com/share/p/1beW4giXed/

 

Continuă lectura

Anterior