PROGRAM NAȚIONAL ”ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ” 2024-2025
În perioada septembrie 2024 – august 2025, se desfășoară în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar denumit „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”. Acest program, aprobat prin OME Nr. 6.196/26.08.2024 (disponibil la https://edu.ro/anti_violenta) are ca scop prevenirea și reducerea violenței și a infracțiunilor în mediul școlar.
Programul „Împreună prindem curaj a fost implementat în anul școlar 2023-2024 în circa 500 de unități de învățământ preuniversitar, ceea ce dovedește că, deși a fost primul an de implementare, a generat motivație și acțiune.
Implementarea şi coordonarea acestui program la nivel judeţean revin Inspectoratului Şcolar Județean Gorj şi Centrului Județean de Resurse și Asistenţă Educaţională Gorj.
Fiecare proiect şcolar poate primi finanţare în valoare de maximum 5.000 de lei, iar bugetul total al programului pentru județul Gorj – 59.400 lei este alocat de Ministerul Educaţiei prin Mecanismul Naţional de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii.
Vă încurajăm să vă implicaţi în acest program conform calendarului de activităţi specificat în ordin. Vă atașăm documentele necesare pentru înscrierea în acest program, în vederea accesării de fonduri pentru proiecte destinate prevenirii violenţei.
Datorită varietăţii activităţilor şi cheltuielilor eligibile, a procesului simplu şi rapid de selecţie a proiectelor, vă invităm să iniţiați proiecte adaptate nevoilor şi particularităţilor şcolii, elevilor şi comunităţii. Încurajăm, de asemenea, colaborările cu organizaţii nonguvernamentale, instituţii publice şi alte entităţi.
Una dintre condiţiile esenţiale pentru o învăţare eficientă este asigurarea unui climat sigur şi confortabil. Atât adulţii, cât şi copiii au nevoie de un mediu lipsit de ameninţări pentru a putea învăţa. Dorim ca proiectele şcolare dezvoltate în cadrul programului „Împreună prindem curaj” să devină punctul de plecare al unei adevărate campanii naţionale de prevenire a violenţei în mediul şcolar, crescând anual pentru a implica fiecare actor din cadrul şcolii în crearea şi menţinerea unei atmosfere propice învăţării.
Fiecare participant la program va primi un certificat de participare specific pentru implicarea sa în program: membru al comisiei de selecție, membru al comisiei de management județean, coordonator al proiectului în UAT, membru al comisiei de implementare a proiectului la nivel de unitate de învățământ, participant cadru didactic, elev, părinte/tutore. Certificatele vor fi eliberate, după caz, de unitatea de învățământ sau CJRAE Gorj, cu număr unic de înregistrare. Vor primi certificate și organizatorii/participanții la proiectele care nu au fost selectate pentru finanțare dar au fost totuși implementate în cadrul campaniei „Împreună prindem curaj”.
Vă anexăm următoarele: